Cea de-a 19-a ediție a SIMULTAN Festival este programată să se desfășoare în perioada 3-6 octombrie 2024, la Timișoara, continuând explorarea relației dintre artă, tehnologie și societate, prin diferite metode și practici artistice.
Programul de patru zile prezintă artă video, instalații și evenimente live, unele dintre teme și metode fiind: eclectismul stilistic, relația dintre om și automatizare, reciclare sau teme ecologice, muzică de improvizație în condiții tehnice alternative sau anacronice, lirismul digital, fuziunea dintre instrumente acustice și electronice, cinema extins.
Pe măsură ce festivalul continuă să-și aprofundeze cercetarea cu privire la relația dintre tehnologie și umanitate, Desire for the Useless servește ca o temă contemplativă.
Într-o lume în care simulările înlocuiesc adesea realitatea, granița dintre util și inutil devine neclară. Inutilitatea dezvăluie natura construită a percepțiilor, determinându-ne să reconsiderăm ceea ce considerăm real sau valoros. […]
Dorința pentru inutil nu este despre căutarea inutilității. Mai degrabă, este vorba despre găsirea sensului în ceea ce e aparent nepractic, prin creativitate, gândire critică și perspectivă. Gândește-te la dorință ca la energie, nu ca la un vid. Când dorința este eliberată de constrângerile utilității, ea devine o forță care ne conduce către idei și expresii noi, arătându-ne că inutilul are propria sa productivitate.
Fidel naturii sale exploratorii, festivalul va fi găzduit din nou la MX (Muzeul Corneliu Mikloși și atelierele fostei fabrici de tramvaie), locație devenită în ultimii ani sinonimă cu evenimentul.
Programul live al celei de-a 19-a ediții prezintă artiști care sunt implicați activ în domeniul artei sonice și în scena muzicii experimentale, după cum urmează:
Alexander Iezzi, Billy Bultheel și Ivan Cheng interpretteză 33, proiect care explorează fuziunea dintre tehno mitraliat, pop experimental, tonuri industriale surprinzătoare și voci baroce.
Abordarea lor exemplifică o constelație dinamică, în evoluție, de colaborări care transcend granițele muzicale tradiționale, de la experimentaliști până la interpreți formați în mod clasic. Dincolo de studio, spectacolele live ale lui 33, deseori susținute în spații neconvenționale, capătă o natură performativă și de instalație, angajând publicul într-o experiență multisenzorială care împinge limitele muzicii convenționale.
Alessandra Eramo este artistă sonoră, vocalistă și compozitoare. Arta ei se adâncește în teritoriile acustice latente ale vocii și explorează zgomotul ca o chestiune socio-politică.
Cu colajul său de peisaje sonore și voci hipnotice, ea împinge dincolo de sunet în straturi mai profunde de expresie poetică. Beat-box, sunete realizate cu limba, scrâșnete, șuierat: Eramo explorează stările de transă în cântec prin utilizarea tehnicilor vocale extinse, vocalizări non-verbale, zgomot brut, melodii, distorsiuni, cuvinte fragmentate și limbi necunoscute, împletind o utilizare dinamică de înregistrări de teren, feedback, sampler și benzi.
Feldermelder (Manuel Oberholzer) este un creativ polimatic a cărui măiestrie cuprinde compoziție, design sonor, instalație și cod. De asemenea, este unul dintre co-fondatorii -OUS Records.
Creat ex nihilo, esența noului spectacol live inovator al lui Feldermelder încapsulează spiritul creației în sine. Emulând forțele dinamice ale naturii prin mediile fizicității, fluidității și vibrației, experiența se desfășoară ca o călătorie spectrală.
Vocalista/violinista/compozitoarea Diana Miron recunoaște o legătură puternică cu hiperspectralismul românesc, deoarece din 2015 face parte din Ansamblul Internațional Hyperion, fondat de compozitorii Ana-Maria Avram și Iancu Dumitrescu.
Ea va prezenta Organisma Sonora, un performance sonor coral participativ, care ne provoacă percepția și înțelegerea corului ca organism în mișcare, oferind noi semnificații muzicale prin expresii vocale extinse.
Unicitatea lui Franck Vigroux vine din abordarea sa artistică care integrează noile media și artele spectacolului, proiectând concerte audiovizuale transdisciplinare. Colaborând cu artistul vizual Antoine Schmitt, moștenitorul artei cinetice și artei cibernetice, hrănit de science-fiction metafizic, prin obiectele și instalațiile sale, interoghează la nesfârșit interacțiunile dinamice dintre natura umană și natura realității.
Împreună vor performa ATOTAL, un spectacol audio-vizual care își propune să reconstruiască pentru a deconstrui mai bine procesele de impunere a voinței prin repetare și sincronism absolut, pentru a propune o deschidere spre o decoincidență poate salvatoare.
Maria W Horn este compozitoare a cărei operă explorează proprietățile spectrale inerente ale sunetului. Compozițiile ei folosesc o instrumentație variată, de la sintetizatoare analogice la cor, instrumente cu coarde, orgă și diverse formate de muzică de cameră. Sunetul sintetic este adesea asociat cu instrumente acustice pentru a extinde capacitățile timbrale ale instrumentelor cu un control precis al timbrului, acordării și texturii.
Maria combină tehnici spectraliste și materiale sursă specifice locaței pentru a explora amintirile inerente ale unei clădiri, obiect sau zonă geografică.
Ea este co-fondatoare a casei de discuri suedeze XKatedral.
Micleusanu M. este un artist multidisciplinar, care experimentează cu sunetul si imaginea, scriitor si realizator de programe radio si scurtmetraje. În practica sa, compoziția este mai degrabă o investigație sau cercetare sonoră, în căutarea unor noi abordări și teritorii prin deconstrucție, sinteză hibridă și metode neliniare.
Noul său proiect audio-vizual, Liminal Garden, oferă o explorare conceptuală a substratului existențial, având ca scop „decodificarea semnificațiilor criptate și ascunse” ale condiției umane. Proiectul analizează procesele complexe de adaptare la dinamica evolutivă a computației, tehnologiei și ecologiei.
Duo-ul de cursă lungă Hanno Leichtmann și Valerio Tricoli vor interpreta cel mai recent album al lor Cinnte Le Dia, hrănindu-se din combinația de improvizație alchimică în timp real și post-procesare atentă, oferind un impact cinematografic al unui întreg neuniform, construit prin intersectarea ritmurilor asimetrice, sintetizatoare greoaie, loop-uri și tonul sinistru radiat de Revox B77 al lui Tricoli.
Leichtmann este artist sonor și curator de evenimente și festivaluri muzicale experimentale care, în ultimii ani, a lucrat în primul rând cu arhive de sunet pentru a dezvolta instalații sonore complexe.
Tricoli este compozitor, interpret, creator de instalații sonore și improvizator, maestru al magnetofonului. Arta sa abordează în primul rând probleme precum realitatea și virtualitatea sunetului, diferitele forme de reproducere a acestuia și problemele memoriei asociate cu temele menționate mai sus.
Magda Drozd este artistă și curatoare sonoră. Utilizând o gamă variată de influențe și tehnici, creează peisaje sonore distinctive și atrăgătoare combinând o abordare electroacustică a înregistrărilor de teren cu drone de vioară, pasaje orchestrale, melodii corale, voci fragile, zgomot și diverse instrumente care aprofundează percepțiile intuitive și speculative ale lumii prin sunet.
Ea va interpreta piese din ultimul ei EP Viscera, pe care texturi palpitante, senzuale, diverse timbre sintetice și organice, sunete puternic manipulate de vioară, zgomot și înregistrări de teren sunt elemente omniprezente.
Roberto Maqueda se identifică ca un artist heterodox interesat de creația de avangardă conectată la lumile electronice și arta digitală; precum şi de noi forme de comunicare şi implementarea lor în scena sonoră a timpului nostru. Principalele sale proiecte din ultimii ani au fost reConvert sau y-band.
El va prezenta AIR, o instalație performativă care combină instrumente amplificate și module de electrovalve, creând percuții analogice. Piesa nu își propune să folosească în mod obișnuit limbajul specific instrumentelor de percuție, ci mai degrabă să le distrugă sunetul, să-l deconstruiască și să-l proceseze, utilizând analiza sunetului rezultat și transpunându-l într-o formă vizuală.
Duo-ul de improvizație experimental Bass Clef Poetry format din Tony Elieh și Andrei Cucu s-a născut dintr-o întâlnire întâmplătoare. Cei doi s-au concentrat pe a-și lăsa intuiția muzicală să se manifeste în sesiunile de înregistrare, din care se nasc cele zece piese. Își împletesc sursele de sunet, fie ele obiecte, chitară bas, cuvinte vorbite sau electronice.
Elieh este unul dintre pionierii muzicii rock și experimentale din Liban. Membru fondator al primului grup post-rock din Libanul postbelic.
Cucu este artist multimedia și designer de sunet care testează granițele dintre sunet/ imagine/ text/ spațiu/ natură.
Într-o cooperare prietenoasă cu Bienala Beta, programul live din acest an include o punere în scenă specială a Messengers al Rebeccai Salvadori, un film cu mai multe fațete în curs de desfășurare, care se derulează pe mai multe dimensiuni. O experiență de film hibridă care este în același timp un autoportret, un portret al unui grup de artiști, al diferitelor scene muzicale, al unui oraș într-un anumit moment din timp.
Programul complet și participanții ulteriori vor fi anunțați în curând, inclusiv proiecțiile video și expoziția, rezultate în urma apelului.
SIMULTAN 2024 este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național / AFCN.
Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Eveniment organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Cu sprijinul Consiliului Elvețian pentru Arte Pro Helvetia.
Parteneri Beta, Marginal, Semi Silent
Fii la curent cu ultimele știri prin newsletter
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram