SIMULTAN FESTIVAL ed. XIII – anulat!
Ceci n’est pas un festival
În perioada 5-13 octombrie 2018, la Casa Artelor din Timișoara era prevăzută o expoziție în cadrul festivalului Simultan, însă acest lucru nu s-a întâmplat, din mai multe motive…
Motivul crucial fiind descalificarea nejustificată a Asociației Simultan din concursul de proiecte de către Primăria Timișoara.
Evenimentul a fost marcat printr-o acțiune de protest, prin care am inițiat o discuție deschisă cu actorii culturali locali despre situația finanțării proiectelor culturale locale în contextul Timișoara Capitală Culturală 2023.
Acțiunea manifest s-a desfășurată sub titlul Ceci n’est pas un festival in Galeria Pygmalion – Casa Artelor, unde spațiul gol(it), cu geamurile acoperite cu folie albastră – producând efect de blue screen, a făcut trimitere la o eroare a sistemului în termenii tehnicii de calcul.
În sistemele digitale, ecranul albastru rezultă din erori ale sistemului.
Este un blocaj ce necesită intervenții specifice.
Astfel, (de)bifăm ediția de anul acesta a festivalului Simultan într-un spațiu golit, dar deschis dialogului, în care puteți contribui lăsând mesaje audio.
Tot ceea ce spuneți în spațiul galeriei se va înregistra pe suport audio, urmând să canalizăm ideile spre o dezbatere. Așa se nasc contracurentele, așa functioneză arta, iar administrația prin regulamente clare și bune practici.
Încurajăm libera exprimare, totul se întâmplă sub anonimat!
Partener: Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultură Timiș