Narațiuni Sonore / Sonic Narratives este un traseu fizic și mental, care urmărește conștientizarea spațiului urban, trăit, explorat și (re)descoperit, a ecologicului de tip emoțional, acustic, senzorial și social.
Traseul fizic, care pornește din centrul orașului, pe malul canalului Bega către periferie, traversează un peisaj urban cu o încărcătură istorică diversă și ne induce într-o serie de incursiuni sonore și vizuale prin intermediul unor acțiuni sau intervenții artistice.
Acțiunile noastre locale sunt legate într-un fel sau altul de un context global mai larg, chiar dacă uneori nu ne dăm seama sau neglijăm repercusiunile ori impactul lor.
Narațiuni Sonore / Sonic Narratives intenționează să creeze situații limită care duc la nevoia schimbării din perspectiva individuală sau a grupurilor, revoluții personale zilnice dictate de presiunea modelelor sociale, a idealurilor, situații care presupun supraviețuirea, mai degrabă decât a trăi în întregime, cultivarea nevoilor false, dictatura mărfii, impulsurile contravalente care există în cadrul unei alienări profunde.
Un ecosistem de spații, acțiuni și intervenții răspândite prin oraș, interconectate (meta)narativ, generează o situație în care spațiul fizic, imaginar și cel emoțional se întrepătrund sau se contrazic.
Ediția pilot Narațiuni Sonore invită vizitatorul/trecătorul la ascultări active, (re)descoperiri atât a arhitecturilor, cât și a peisajelor urbane dezvăluite într-un mod poetic. Proiectul reunește practicieni și profesioniști locali și internaționali, artiști care activează în domeniul artelor sonore și/sau vizuale, cu scopul de a lărgi contextul pentru producția artistică în Timișoara, folosind orașul ca platformă pentru explorare și cercetare artistică, printr-un proces ce esențializează fenomenul tranziției urbane, a memoriei și temporalității.
PARTICIPANȚI 2021:
Abby Lee Tee (AT) & Andreea Săsăran (RO), Anca Bucur & Sergiu Nisioi (RO), Thibault Drouillon (BE), Paradise Now (BE/FR), Tommy Lawson (FR), Roberto Paci Dalò (IT), Anamaria Pravicencu (RO), Sillyconductor (RO), solve@coagula (RO), Time Gates (Ben G. Fodor & Dorothee Frank), Ioana Vreme Moser (RO).
Concept și coordonare: SIMULTAN.org
Curator invitat: Philippe Franck
MOTIVAȚIE:
În ultimele decenii, comunitățile artistice care lucrează cu sunetul s-au dezvoltat concomitent cu spațiile fizice colective dedicate experimentului, reușind să creeze noi medii pentru incubarea lucrărilor de artă sonoră, adesea proiecte colaborative transfrontaliere.
Artiști și/sau grupuri de artiști sunt în mod explicit preocupați de folosirea sunetului pentru a interveni în fenomene sociale, politice, ecologice etc. Astfel, arta și știința se preocupă în mod ferm de ascultarea ecosistemelor și a locurilor cu poluare umană sau a locurilor sălbatice, sugerând că astfel de înregistrări sonore pot oferi o fereastră către colectivul nostru interdependent. Însă, dincolo de simpla documentare, cum poate sunetul interveni în mod semnificativ în crizele sociale sau de mediu, sau cum ar arăta sau suna o intervenție de impact? Pe măsură ce intrăm într-o epocă rapidă de schimbare ecologică și socială fără precedent, aceste întrebări solicită reacții și posibile răspunsuri de la artiști și public.
Un proiect dezvoltat de Asociația Simultan, parte a programului Lumini captivante – Timișoara 2023, realizat in parteneriat cu Pépinières Européennes de Création & Transcultures din Belgia, cu susținerea Forumului Cultural Austriac din București.
Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar general al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara şi al Consiliului Local Timișoara.